Adevaruri despre contrabasi 

 

E o seara oarecare, nici mai albastra nici mai gri decat altele, iar el ca de obicei trandaveste rezemat de bar. Asudat, imbacsit de tutun. In urma cu cateva minute fusese ciupit, inghiontit, gadilat, strans intre genunchi ba chiar si invartit ca titirezul pe scena, pana cand a vazut pe tavan si in podea stele verzi si rosii, ba chiar si violet. Un barbos ochelarist pusese mana pe el. Barbos care l-a strans atat de tare de gat ca si acum i se mai vad urmele de degete.

 

Si cum spuneam acum sta sa-si traga sufletul. Chelnerita ajunge in dreptul lui, isi rasuceste capul spre dreapta – comanda de patru pahare de rom si unul de whisky la masa nr. 7, tocul ascutit i se impiedica de-o bricheta cazuta, se inclina zmucit cu tot cu decolteul pistruiat si-l stropeste cu ceva lipicios. Nu l-a sters, chicotind cu altul. Femeiustile de genul ei nu se baga in seama cu contrabasii. Isi fatie rotunjimile in preajma trompelor virile, ludice, cu straluciri desuchiate. E un fapt stiut de cand lumea: picioarele fine nu inconjoara strans instrumentele grave ci se intind pe piane sau merg intins toc-toc pe tocuri pana in fata trompetelor ridicate a muget. Pentru exemplificare: imaginati-va un elan cu pieptul umflat a ingamfare si coarnele raschirate in cerul bleumarin. Domnisoarele si doamnele elan se vor ingramadi in jurul lui fluturand gales din gene. Asa se intampla. Am vazut pe Discovery. Contrabasul e un fel de morsa morocanoasa si mustacioasa, pe care trebuie s-o gadili bine de tot pana sa-si dea drumul. E si greu de carat! N-o sa vezi niciodata in preajma morsei domnisoare elan nauce de incantare, nu vor tipa isterizate si nici nu-i vor lesina la picioare. Cel putin nu le-am vazut eu pana acum, nu vorbesc si in numele altora. Si asta pentru ca elanele n-au auzit zicala cu morsa batrana care face supa buna. Si totusi muzica unui contrabas e febrila, deliranta, se incarca cu note grave promitand desfatari tainice cui stie s-o asculte. In orice club de jazz care se respecta exista unul, in barurile din Jamaica si Copacabana, la Munich si la Tokio, in filarmonici si filmele mute cu gangsteri, in romane si husele uriase purtate in spinare de studenti firavi, pe vasele de croaziera si in pravaliile anticarilor de soi.

 

text: Alina Andrei