Silviu Costinas

 

Care e taica, chestia.

Omul, adica ce a ramas din el, am auzit ca a fost gasit la multe luni dupa ce a murit nimeni nu stie cum,  intr-o stare lesne de banuit.

Omorit de mafia timisoreana, dupa un sir de articole senzationale.

L-am cunoscut pe vremuri, la primul festival national al fotocluburilor si cinecluburilor scolare - sa fie prin 1972 sau asa ceva, la Timisoara.

El mi-a dat scenariul filmului cu care am luat acolo premiul intii, si acolo am vazut si filmul prezentat de el, care a fost pentru mine elementul care a declansat o avalansa care nu s-a oprit nici acum.

Sa va spun intii citeva cuvinte despre filmul lui.

 

O piata aglomerata din Timisoara.

Un tip vine la un zid alb care era acolo, se dezbraca pina la briu ( avea doar o pereche de blugi) , deschide cartea groasa care o avea sub brat, o aseaza jos, si se asaza in miini, cu picoarele in sus pe zid, si se apuca sa citeasca cartea.

Suntem in Timisoara anilor `70, oameni buni, si asta e un film de cineclub, daca nu v-ati prins.

Mai vin 2-3 insi care se uita la omul care citeste, dispar, apar cu cite o carte, si cu blugi; se asaza la zid cu cartea jos, si in miini, cu picioarele sus, se apuca sa citeasca.

Sirene.

Apare o masina neagra, din care se dau jos niste tipi in haine de piele, cu fatza de securisti fiorosi.

Securistii iau pe sus cititorii si unu` care era mai sef, cu haina mai lunga de piele, ia cartile.

Pauza. Liniste.

Securistu` cu haina de piele ajunge seara acasa.

Un bloc nenorocit, cu scara de bloc si haine puse la uscat pe balcoane.

Ajunge in garsoniera lui; acolo, avea un zid alb si mare.

Da jos haina de piele, hainele, pune o pereche de blugi, scoate dintr-o plasa o carte mare, si se asaza la zid cu cartea jos si cu picioarele in sus se apuca sa citeasca fericit.

Konetz filma. Asta e tot.

Ce Miorita, ce Toma Alimos... asta e adevarata dar din pacate nestiuta balada.

Gedesistii ar trebui sa mai sape, poate a fost totusi un murmur pe unde se spune ca fu numai o liniste vegetala.

Pai sa va spun si scenariul pe care mi l-a dat domnu` Costinas.

Trei tipi tineri.

Merg pe strada; strada o ia la dreapta si e un pod acolo peste Bega, unde niste lanturi lasa numai trecatorii sa treaca, nu si masinile.

Pai incaleca lanturile si dau sa ajunga pe mijlocul podului.

Dintr-o data se aude o voce groasa, militaroasa: Stati!

Si tipii se opresc.

'Scoateti o creta din buzunare, caci toti aveti cite una!'

Si berbecii observa cu uimire ca au toti cite o creta; o scot.

'Trageti un cerc in jurul vostru; cine iese primul din cerc, va muri!'

Dupa care pauza, liniste, vid.

Tipii deseneaza cite un cerc si nu prea cuteaza sa iasa. Unul are o floare la butoniera; scoate floarea impingind-o dincolo de cerc si floarea se vestejeste imediat.

Hopa... deci o fi ceva...

Pai si stau ciumpalacii in cercurile lor si nu misca unu`; apoi se asaza mai comod, mai deseneaza o casuta, o tipa, o masina, trece timpul, mai una, alta.

Ca sa nu o intind, unul atipeste - deci nu de eroism, ci de oboseala - si cade inafara cercului si moare.

Ceilalti doi, fericiti, ca niste animale, in patru labe, trec peste el, si strabat podul, si ajung la lanturile din partea cealalta.

Cind sa le incalece si sa scape si sa ia tramvaiul, unul se intoarce si muta mortul putin, ca nu ajungea la ce avea nevoie, ia creta si plasa lui, si fuge peste pod inapoi si prinde tramvaiu`.

Si incalecai pe o sa si va spusei povestea mea despre pozele de mai jos.

Ce legatura au astea cu pozele?

Aparent, nici una.

Dar daca va uitati la imagini, veti vedea ca aparentele insala.

Ca si in Micul Print, citeodata, se mai intimpla ca o palarie sa semene cu un boa care a mincat un elefant.